Un drept pentru care s-a murit și care aproape că nu mai contează. Despre necesitatea introducerii votului obligatoriu

Anul trecut a trebuit să aleg un subiect controversat pentru un curs de vorbire în public și să pregătesc un discurs de șapte minute în care să-mi conving colegii de la Maastricht School of Management România. Am ales să vorbesc despre necesitatea introducerii votului obligatoriu. De ce? Puteți vedea mai jos argumentele. Având în vedere faptul că mâine alegem sau ba, mi-am căutat notițele pentru a împărtăși câteva idei și cu alții.

Imaginează-ți că publicul țintă al OTV ți-ar elabora planul tău de viață pentru următorii 30 de ani.

Cam cum crezi că ar arăta?! Conform așteptărilor tale sau dezastruos?!

Pe data de 13 ianuarie, câțiva ani la rând, păstram un moment de reculegere împreună cu doi colegi de birou lituanieni. Aprindeam și niște lumânări. În 1991 unul dintre ei era în guvernul nou creat al noii Lituanii și nerecunoscut de forțele sovietice, iar celălalt era parte din zidul uman care apăra clădirea în care acesta își desfășura activitatea de tancurile care încercau să intimideze noua republică. 13 morți și 140 de răniți. 13 oamenii vii peste care s-a mers cu tancurile. În România au fost mulți, mult mai mulți. Nu voi vorbi despre aceștia, deoarece nu am trăit acele momente, dar sigur mulți dintre voi păstrați vie memoria acelor zile, fie direct, fie prin intermediul părinților.

Se pare că astfel de evenimente destul de recente din istoria noastră nu ne fac mai responsabili.

De ce cred că introducerea votului obligatoriu ar avea un efect benefic asupra societății românești?! 

Votul reprezintă exprimarea opiniei cetățenilor unei țări în legătură cu alegerea reprezentaților în organele de conducere. M-aș limita aici la alegerile naționale, europene și locale.

Ce putem spune despre calitatea candidaților între care trebuie să votăm?! Nu, nu ne vom referi la acest aspect. Ar fi votul obligatoriu împotriva drepturilor civile?! Da, cam așa este perceput de cei care vor să fie liberi.

Dacă votul rămâne doar un drept, nu și o obligație, am văzut că nu funcționează. Avem rate de participare la vot scăzute. Cei aleși ajung să reprezinte doar o parte mică a societății și nu neapărat cea mai educată, mai avizată și cu o mai bună înțelegere a ceea ce se întâmplă într-un stat.

Voi expune în continuare motivele pentru care susțin ideea introducerii votului obligatoriu.

1. Crește responsabilitatea civică a alegătorilor. Scuze precum ”Am fost prea ocupat”, ”N-am știut pe cine să votez”, ”A plouat” n-ar mai ține. Cred că oamenii ar deveni mai motivați să examineze opțiunile existente, iar la nivelul societății ar avea efectul unui program de educație civică și de stimulare politică, consideră Arend Lipjhart, unul dintre cei mai influenți politologi din lume, specializat, printre altele, în politici comparate, sisteme electorale și instituții democratice.

2. Cei care guvernează vor fi mai reprezentativi pentru întreaga societate, respectiv putem vorbi despre o coaliție de guvernare mai legitimă. Numărul participanților la vot ar crește cu 7-16% sau chiar mai mult, consideră același Arend Lipjhart.
3. Nici mai multă democrație, nici mai multă educație nu garantează o mai mare participare la vot. Conform unui studiu realizat de IPP în 2009, în România doar jumătate dintre participanții la vot din anii 90 mai erau interesați să voteze. Dacă în 1989 avem la alegerile parlamentare o rată de participare de 86,19%, în 2012 - 41,42%. În UE involuția arată cam în felul următor: 62% rata de participare la vot în 1979, 42% - 2009. În concluzie prezența la vot descrește dramatic.
4. E un mod excelent de a determina partidele să lupte pentru grupurile care în acest moment nu-și exercită dreptul la vot. Ar trebui poate să-și adapteze programul și mesajele electorale. Aici mă gândesc la exemplul Canadei, SUA atunci când a fost introdus dreptul de vot al femeilor. În cazul României și al Moldovei m-aș gândi la cei educați care refuză să meargă la vot și care cred că ar avea un impact semnificativ asupra rezultatelor.
5. Rolul banilor în campaniile electorale ar descrește semnificativ.

Cred că ar fi necesară introducerea votului on-line pentru a facilita procesul de votare.

O soluție destul de radicală în acest sens ar consta în limitarea dreptului de vot al celor care nu contribuie la bugetul de stat, măsură care ar limita efectul  discursurilor populiste. Privind acum nu aș mai susține această măsură, fiind mult prea radicală. Am preferat s-o las însă de dragul dezbateri. Există oameni care fără voia lor nu contribuie la bugetul de stat și care ar trebui totuși să fie reprezentați.

Soluția magică pentru limitarea efectului banilor ar fi să creștem gradul de educație al întregii populații și să îmbunătățim sistemul de valori. Pentru asta însă e nevoie de ceva mai mult timp și efort.

Există mai multe state unde votul este obligatoriu, cu diverse variațiuni. Unele țări l-au introdus și au renunțat apoi la el.  Wikipedia are mai multe informații în acest sens.

În condițiile în care nici creșterea nivelului de educație, nici maturizarea unei democrații nu garantează creșterea ponderii celor care votează, rămâne ca tu să alegi dacă vrei să-ți croiești viața sau să-i lași pe alții s-o facă.

Nu știu când și dacă votul va deveni obligatoriu în România, dar mâine sigur este o zi importantă. Și ție, tânărului educat, cu un serviciu și cu libertatea de a pleca aproape oricât din țară ți se pare că rezultatul alegerilor prezidențiale de mâine, indiferent de acesta, n-ar trebui să-ți influențeze calitatea vieții.

Mâine nu ai obligația să votezi, ai însă un drept, un drept pentru care s-a murit și aproape că nu mai contează.

Poveste cu munți, oameni și fotografie

Dimineața. 4.30. Sună un ceas. E alarma. Plecarea pe traseu pentru a vedea răsăritul. Seara de dinainte stabilisem că trezirea se face la 4.10. Aud din cort: “ Voi veniți?”.  Primul gând, având în vedere frigul și vântul năprasnice de afară și umiditatea, căldura care mă învăluia în sacul de dormit, a fost un „nu” clar. Acesta a fost însă urmat de o analiză instantanee a motivului pentru care eram acolo. Venisem pentru fotografie. Venisem pentru o gură de munte. Și nu, în viață de multe ori nu e ușor, sau nu e plăcut să faci ceva ce ți-ai propus să faci. Și poți găsi oricâte motive pentru asta. Poate fi suficient de frig, de cald, de ger, de dur, de vânt încât să nu mai vrei să faci acel ceva. Și totuși îți amintești că tu ești cel care și-a asumat acel ceva. Și nu, nu mă număr printre cei pentru care fotografia e viață. Pentru mine e o bucățică de frumos, o modalitate de a-mi cultiva ochiul și spiritul. E ceva cu care mă bucur că m-am întâlnit.

Uneori o schimb cu relativă ușurință pentru o tură de alergare, o mâzgâleală cu vopsele acrilice, o carte sau o plimbare. E ca și cu aproximativ orice lucru care apare în viață: în primă fază abia te apropii de el, ești curios,  apoi te entuziasmează, iar uneori presupune efort ca să-l continui. Altele te pot fascina total și se țin agățate de sufletul tău. În cazul meu alternez fotografia cu alte plăceri și încă nu știu cât timp îi voi acorda în continuare. Știu sigur că îmi încântă ochii și sufletul. Știu sigur că fotografia nu e nicidecum doar despre fotografie.

Fotografia mi-a adus, pe lângă ocazia de a-mi educa ochiul în ale frumosului, și oameni pasionați. Oameni care stau ore în șir aproape neclintiți așteptând un rotit de cocoș în zăpadă, oameni care se trezesc noaptea pentru a prinde un răsărit undeva la câteva ore distanță, oameni care merg noaptea pe cărari neumblate, oameni care suportă vântul și zâmbesc în colțul gurii, cu tot cu ochi și suflet. În aceste câteva zile pe munte, vorbind despre fotografie, am discutat și despre ce-i motivează. Atâta răbdare, atâta liniște, capacitate de detașare de cotidian nu găsești foarte des. Și nu în sensul de negare, ci mai degrabă în sensul de găsire a frumosului, de cunoaștere de sine. Mulți dintre ei nu fac doar fotografie. Unii sunt chiar corporatiști. Unora fotografia vine să le suplinească nevoia de creativitate, de frumos, de munte. Depinde de tipul de fotografie și de om. Sigur e că am ce învăța de la ei.